In vizor

91 de amenzi și 14 permise reținute, aplicate de polițiștii nemțeni

Polițiștii rutieri au desfășurat, pe 26 iulie, o amplă acțiune în sistem RELEU pe Drumul Național 15, una dintre cele mai importante artere de legătură dintre Moldova și Transilvania. În județul Neamț au fost aplicate 91 de sancțiuni contravenționale, au fost reținute 14 permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, acțiunea s-a desfășurat simultan în toate cele cinci județe traversate de DN 15 și a avut ca scop prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Datele statistice de la nivel național arată că cele mai multe evenimente rutiere produse pe acest sector de drum au loc în zilele de duminică, în intervalul orar 13:00–17:00.

La nivelul județului Neamț, la activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Rutier, precum și efective din toate formațiunile de poliție rutieră ale Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

În timpul acțiunii au fost efectuate aproximativ 30 de testări pentru depistarea consumului de alcool și substanțe psihoactive. Niciun conducător auto nu a fost depistat cu rezultate pozitive, astfel că nu au fost constatate infracțiuni.

În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, dintre care 63 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, au fost reținute 14 permise de conducere pentru depășirea vitezei maxime admise și au fost retrase două certificate de înmatriculare ale unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice.

La acțiune au participat și specialiști ai Registrului Auto Român, care au efectuat verificări privind starea tehnică a autovehiculelor.

Exit mobile version