Articol semnat de Dr. Ion I. Jinga, ambasador, Reprezentant Permanent al României pe lângă Consiliul Europei.
Motto: “Precedentele în istorie sunt precum lumina
farurilor, care avertizează asupra cursului ce trebuie evitat, fără a indica drumul
de urmat.” – Alexander Hamilton, unul
din Părinții Fondatori ai SUA (The Federalist Papers, eseul nr. 37)
La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă
de la București îl alegea, cu unanimitate, pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor
al Țării Românești. La 5 ianuarie, la Iași, acesta fusese desemnat domnitor al
Moldovei. Așa cum spunea Alexandru Ioan Cuza în proclamația adresată națiunii: “Unirea
este îndeplinită. Națiunea română este întemeiată. Alesul vostru vă dă astăzi o
singură Românie”.
Câțiva ani mai devreme, în iulie 1853,
armata rusă invadase Principatele Române Moldova și Țara Românească, aflate sub
suzeranitatea Imperiului Otoman (Transilvania era atunci parte a Imperiului
Austriac). În octombrie 1853, Turcia a răspuns declarând război Rusiei. Era
începutul Războiului Crimeei. În martie 1854, Franța și Marea Britanie
declarau, la rândul lor, război Rusiei, în urma refuzului acesteia de a se
retrage din Principatele Române. Conflictul s-a încheiat în februarie 1856, cu
înfrângerea Rusiei. Românii au folosit momentul pentru a declanșa o
campanie intensă pe lângă Marile Puteri europene în favoarea unirii celor două
principate. Mișcarea unionistă s-a bucurat de susținerea Franței, unde numeroși
patrioți români isi găsiseră refugiul după înfrângerea Revoluției de la 1848.
În martie 1856, Congresul de la Paris
a hotărât că cele două principate pot lua numele de ”Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești”, urmând
să aibă domnitori, guverne și adunări legislative separate. Acest compromis nu
satisfăcea, însă, aspirațiile unioniștilor români, care au găsit soluția
ingenioasă de a alege aceeași persoană – Alexandru Ioan Cuza, candidatul
Partidei Naționale – ca domnitor al ambelor țări, creând astfel, de facto, Principatele
Române Unite.
Unul dintre cei mai importanți aliați
ai cauzei românilor a fost Împăratul Napoleon al III-lea, care mărturisea în
1860: “Dacă aș fi fost întrebat ce interes a avut Franța în acele
ținuturi îndepărtate scăldate de Dunăre, aș fi răspuns că interesul Franței
este oriunde există o cauză dreaptă și civilizatoare, ce merită susținută” (Am însoțit membri ai familiei Bonaparte la ceremonii de comemorare
desfășurate la Abația Saint Michael din Farnborough, Marea Britanie, unde se
odihnește împăratul Napoleon al III-lea. În colecția privată a acestora,
am avut privilegiul de a admira documente și obiecte personale ce au aparținut
iluștrilor lor înaintași, între care Legiunea de Onoare purtată pe piept de
Împăratul Napoleon I.).
Profesorul și istoricul Ioan-Aurel
Pop, președintele Academiei Române, explică contextul unirii: “Națiunea română nu s-a construit din nimic, ci din
secolele multe si îndelungi de lucrare a poporului român asupra lui însuși.
Actul de la 24 ianuarie s-a realizat cu succes în urma îmbinării judicioase
dintre factorul intern și cel extern, dintre interesele marilor puteri și
interesele naționale românești. Liderii români voiau un viitor pentru națiunea
lor, iar acest viitor era de neimaginat fără sincronizarea cu Europa, fără
întoarcerea la rădăcini, fără pătrunderea în șuvoiul istoriei de succes. Dacă România întregită este edificiul nostru
național, atunci unirea de la 1859 este temelia acestui edificiu, încununat la
1918.” (Jurnalul.ro, 24 ianuarie 2024)
Unirea din 1859 a constituit începutul
unui extraordinar proces de modernizare și reforme întreprinse de Alexandru
Ioan Cuza, de la restructurarea sistemului de justiție și a celui fiscal, la reforma
agrară. A fost adoptat Codul Civil după modelul francez și s-a realizat o nouă
organizare administrativă. Legea electorală din 1864 a extins numărul
persoanelor cu drept de vot, pentru a asigura participarea mai largă a
țăranilor și clasei mijlocii. În 1860 a fost înființată Universitatea din Iași,
iar în 1864 Universitatea din București. O nouă lege a instrucției publice
stipula că educația primară este obligatorie și gratuită, cu o programă de
învățământ unică pentru toate școlile.
Alexandru Ioan Cuza a fost forțat să
abdice în 1866, iar drumul României spre dezvoltare a continuat in timpul
domniei Regelui Carol I. În 1866 fost adoptată una dintre cele mai moderne
constituții din Europa, avand ca model Constituția Belgiei. La 9 mai 1877,
Parlamentul de la București a declarat independența Țării. După câteva victorii
împotriva trupelor turcești la sud de Dunăre, independența a fost recunoscută
de către Marile Puteri prin Tratatul de la Berlin, din 1878. La sfârșitul
Primului Război Mondial, România devenea un actor-cheie în Europa Centrală și
de Est.
În 1940, când norii întunecați ai
celui de-al Doilea Război Mondial se adunaseră deasupra Europei, marele istoric
Nicolae Iorga scria că românii sunt: “Neam părăsit la răscrucea furtunilor
care bat aici din veac în veac și vor bate întotdeauna în aceste locuri de
ispititor belșug și de trecere a oștilor. Oricare alții s-ar fi risipit în
lume. Noi am rămas. Cu sabia în mână, de strajă la toate zările, iar, când s-a
frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, oțelul, am întins brutalității
arma subțire a inteligenței noastre. Și, iată, suntem tot acasă.”
Astăzi, continentul european se află din
nou sub furtuni și, așa cum remarca recent Alain Berset, Secretarul General al
Consiliului Europei: “În aceste vremuri
de provocări fără precedent, este mai important ca niciodată pentru viitorul
Europei să rămânem uniți în jurul valorilor și standardelor noastre comune ale
democrației, drepturilor omului și statului de drept.”
Acum, însă,
România este membră a Uniunii Europene și a NATO, și se bucură de un
parteneriat strategic exemplar cu Statele Unite ale Americii. Este un furnizor
de stabilitate regională și globală, și contribuie la soluții de pace durabilă în
zone de conflict. Activitatea României la Consiliul Europei și respectarea de
către aceasta a standardelor europene au fost recunoscute în 2022 de către
Adunarea Parlamentară a organizației, care a lăudat: “…voința politică și
angajamentul arătate de autoritățile române pentru respectarea deplină a
obligației asumate de a se conforma standardelor democratice. Adunarea felicită
România pentru angajamentul său de a proteja drepturile persoanelor aparținând
minorităților naționale. România poate fi considerată un exemplu de bune
practici europene în acest domeniu” (Rezoluția APCE 2466 din 13.10.2022).
La ONU, România a participat -
începând cu anul 1991 – cu peste 12.500 militari, polițiști, jandarmi și ofițeri
de protecție în 25 misiuni de menținere a păcii. Ofițeri din țări francofone
din Europa, Africa și Asia sunt antrenați pentru astfel de misiuni la Școala de
Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române, iar Serviciul Român de
Protecție și Pază (SPP) este singura structură de acest fel din lume care
furnizează unități de protecție apropiată ce asigură securitatea înalților
oficiali ONU în zone de risc. În baza unor acorduri cu Departamentul ONU pentru
Siguranță și Securitate, Uniunea Europeană și Parlamentul European, SPP oferă,
de asemenea, cursuri de formare și pentru ofiteri de protecție din alte state
ale ONU și UE.
Prin istorie, geografie, cultură,
tradiții, valori și aspirații, suntem și vom fi întotdeauna europeni. În egală
măsură, suntem ancorați în rădăcinile noastre. De-a lungul anilor, am discutat pe
această temă cu mii de români care trăiesc în străinătate, în Europa și SUA. Ei
împărtășesc aceeași credință că, oriunde ne-am afla, dacă primul aer inspirat în
plămâni la naștere a fost românesc, atunci România va exista mereu în noi.
Faptul că românii au fost întotdeauna
atât de mândri de Unirea Principatelor de la 1859 se datorează, fără îndoială,
sentimentului de “proprietate”
asupra acestui act și extraordinarului spirit de solidaritate care l-a făcut
posibil acum 166 de ani. Ion I.C. Brătianu (prim-ministru de cinci ori între
1909-1927) ne-a lăsat următorul aforism: “Sufletul
României nu se poate manifesta decât în unitatea națională”. În vremurile
agitate pe care le trăim, într-o lume aflată în plină criză și incertitudine,
spiritul Unirii de la 24 ianuarie 1859 este aidoma luminii farului din eseul
lui Alexander Hamilton.
Dr. Ion I. Jinga, Strasbourg, ianuarie 2025