
Primarul Adrian Niță a deschis Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe și Concursul Național Pluridisciplinar PROSOFT@NT, evenimente organizate la Piatra-Neamț de Colegiul Național de Informatică.
Cele două competiții reunesc peste 200 de elevi și profesori din România, Italia, Republica Moldova și Ungaria, alături de 50 de membri ai comisiilor de evaluare.
Primarul a felicitat organizatorii și profesorii pentru susținerea educației de performanță, subliniind rolul acestor competiții în dezvoltarea tinerelor talente din domeniul informaticii.
„Sunt onorat să fim din nou gazda unui eveniment care aduce împreună cei mai talentați tineri din domeniul informaticii, dar și transformă orașul nostru într-un adevărat centru al excelenței academice.
Felicitări Colegiului Național de Informatică pentru organizarea impecabilă și pentru devotamentul constant în susținerea educației de performanță și tuturor profesorilor și mentorilor care îndrumă acești tineri și le insuflă pasiunea pentru informatică și inovație.” a declarat Primarul Adrian Niță.