In vizor

Șoferi beți pe drumurile din Neamț

Polițiștii rutieri din județul Neamț au depistat mai mulți conducători auto care au comis infracțiuni la regimul rutier. 

În noaptea de 9 martie, în jurul orei 23:50, polițiștii rutieri din Târgu-Neamț au depistat în flagrant delict un bărbat de 34 de ani, din Suceava, care conducea o autoutilitară pe DN 15 B, în localitatea Pipirig, fiind sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot pe 9 martie, în jurul orei 19:30, un bărbat de 35 de ani, din Roman, a fost oprit în trafic în localitatea Cordun, fiind depistat conducând o autoutilitară cu o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai devreme, la ora 05:30, un tânăr de 25 de ani, din Gâdinți, a fost prins conducând pe DN 15D cu o alcoolemie de 0,48 mg/l.

Într-un alt caz, la data de 8 martie, polițiștii rutieri din Piatra-Neamț au oprit un autoturism condus de un tânăr care nu avea asupra sa documentele de identitate. Acesta a declarat inițial că are 22 de ani și a oferit datele fratelui său. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul avea, de fapt, 18 ani și avea dreptul de a conduce suspendat. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și fals în declarații.

De asemenea, în data de 8 martie, polițiștii din Dulcești au oprit pentru control o motocicletă condusă de un tânăr de 19 ani, din Trifești. În urma verificărilor s-a constatat că vehiculul nu este înmatriculat, fiind întocmit un dosar penal.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în toate aceste cazuri.