In vizor

Gospodării inundate și drumuri blocate în județul Neamț

În urma ploilor abundente din 28 mai, pompierii din Neamț au fost solicitați să intervină în mai multe localități pentru evacuarea apei și îndepărtarea arborilor căzuți.

În urma manifestării fenomenelor hidro-meteorologice prognozate, în cursul zilei de 28 mai 2025, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț s-a intervenit punctual la solicitările cetățenilor.

Pentru gestionarea eficientă a solicitărilor și pentru înlăturarea efectelor negative produse de aceste fenomene hidro-meteorologice, ISU Neamț, în cooperare cu instituțiile cu rol în gestionarea situațiilor de urgență din județ, a intervenit astfel:

  • Pe DN 15B, în comuna Vânători-Neamț, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil;
  • Pe DN 15D, între localitățile Roman și Băcești, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil;
  • În comuna Tarcău, pentru evacuarea apei dintr-un beci și din curtea unei gospodării din satul Straja;
  • În comuna Gâdinți, pentru evacuarea apei din curtea unei gospodării;
  • În comuna Pipirig, pentru evacuarea apei dintr-un beci și din curtea unei gospodării din satul Boboiești;
  • În comuna Girov, pentru evacuarea apei din curțile a patru gospodării.

De asemenea, în contextul avertizărilor hidrologice emise, ISU Neamț împreună cu reprezentanți ai SVSU și SGA au desfășurat misiuni de recunoaștere pe râurile Moldova, Bistrița, Bârlad, Râs și Trotuș.

Pompierii din cadrul ISU Neamț monitorizează în continuare situația din teren și sunt pregătiți să intervină la solicitările cetățenilor.


Recomandăm populației să urmărească sursele oficiale de informare, să respecte recomandările autorităților și să se pregătească pentru posibile intervenții de urgență în cazul apariției unor riscuri iminente.

În acest sens, transmitem următoarele recomandări:

  • Evitați deplasările în zonele afectate pe durata avertizărilor;
  • Nu traversați cursuri de apă, fie pe jos, fie cu autovehicule;
  • În caz de vânt puternic, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în spații sigure;
  • Dacă este necesară evacuarea, mergeți imediat spre zonele înalte indicate de autorități;
  • Dacă sunteți surprinși de viitură, urcați în zonele superioare ale locuinței sau pe acoperiș;
  • Relocați obiectele de valoare la etajele superioare;
  • Deconectați energia electrică și aparatele din priză; nu atingeți echipamentele electrice dacă sunteți uzi sau în apă;
  • Întrerupeți alimentarea cu apă și gaze;
  • Încuiați ușile, protejați ferestrele, evacuați animalele și bunurile în locuri sigure.

Pentru informații suplimentare privind modul de comportare în situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire