
Un grav incident s-a produs astăzi dimineață, în jurul orei 09:37, în pădurea din satul Dreptu, comuna Poiana Teiului, județul Neamț, unde un bărbat de 54 de ani a fost surprins de un copac căzut peste el. Apelul la 112 a mobilizat de urgență echipaje de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului, Serviciul de Ambulanță Județean și Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.
Accesul dificil către locul evenimentului a fost depășit cu ajutorul unor autoturisme de teren puse la dispoziție de localnici, printre care s-a aflat și soldatul Curcă Antonio, pompier aflat în timpul liber, care a participat voluntar la intervenție. Ajunși la fața locului, pompierii au acționat pentru îndepărtarea arborelui care îl prinsese pe bărbat.
Victima se afla în stare de inconștiență, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, sprijinite de echipajul ISU. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul la fața locului. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii tragicului eveniment.