Un bărbat de 45 de ani, din Borlești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost urmărit de polițiști și a refuzat atât testarea alcoolscopică, cât și prelevarea de mostre biologice.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, pe 23 februarie, în jurul orei 18.15, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Borlești au efectuat semnal de oprire unui autoturism care circula pe DC 125, în localitate.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului și și-a continuat deplasarea, polițiștii pornind în urmărirea acestuia. Autoturismul a fost oprit după aproximativ 2,5 kilometri, pe strada Aleea Poieniței din Borlești.
În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul, un bărbat de 45 de ani, din aceeași localitate, nu deține permis de conducere. Deoarece acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au încercat testarea cu aparatul etilotest, însă bărbatul a refuzat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, însă, în prezența personalului medical, a refuzat și această procedură.
Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
