Un focar de rabie la bovine a fost confirmat într-o exploatație nonprofesională din localitatea Borșeni, comuna Războieni, județul Neamț. Autoritățile au instituit măsuri speciale de control și eradicare a bolii, care includ vaccinări, restricții privind circulația animalelor, supraveghere sanitar-veterinară și acțiuni în fondurile cinegetice din zonă.
Confirmarea oficială a focarului a fost făcută prin buletinul de analiză nr. 13618 din 6 august 2026, emis de IDSA București – LNR Rabie.
În urma confirmării cazului, prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat în 10 august Centrul Local de Combatere a Bolilor. În cadrul ședinței a fost analizat și aprobat Planul de măsuri sanitar-veterinare privind controlul și eradicarea focarului de rabie.
Zona de protecție a fost stabilită la nivelul exploatației nonprofesionale în care a fost confirmată boala, iar zona de supraveghere cuprinde localitatea Borșeni și teritoriile aferente fondurilor cinegetice Rădeni, Războieni, Bodești, Văleni, Grumăzești, Ghigoiești și Săbăoani.
În zona de protecție vor fi identificate și supravegheate animalele receptive la rabie care au intrat în contact cu animalul bolnav. Animalele care au fost mușcate sau zgâriate vor fi izolate pentru o perioadă de 30 de zile, iar toate animalele receptive care au avut contact cu un animal suspect vor fi puse sub restricție și observație.
În cazul în care în această perioadă apar semne clinice de rabie, animalele respective vor fi eutanasiate. Cele care nu prezintă semne clinice vor putea fi scoase de sub observație după expirarea perioadei stabilite.
Planul prevede și eutanasierea carnivorelor mușcate sau zgâriate de animalele bolnave în cazul în care acestea nu sunt vaccinate antirabic sau au mai puțin de 21 de zile de la prima vaccinare.
Vor fi efectuate vaccinări ale animalelor receptive în situațiile în care există risc de contaminare, precum și vaccinări de completare la câini și pisici. Circulația acestora va fi supravegheată și limitată.
Animalele care s-au aflat sub observație nu vor putea fi înstrăinate pentru o perioadă de cel puțin trei luni, iar orice modificare a stării lor de sănătate trebuie notificată Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț.
În zona de supraveghere va fi realizată o catagrafie a animalelor din speciile receptive și vor fi vaccinate antirabic animalele care prezintă un risc crescut de contaminare. De asemenea, sunt prevăzute vaccinări de completare la câini și pisici.
Planul stabilește interzicerea circulației carnivorelor în zona de supraveghere, iar câinii cu stăpân trebuie izolați în gospodării.
Măsuri speciale vor fi aplicate și în fondurile cinegetice Rădeni, Războieni, Bodești, Văleni, Grumăzești, Ghigoiești și Săbăoani.
Gestionarii acestora trebuie să evalueze efectivele de animale sălbatice, în special populația de vulpi, și să intensifice supravegherea pasivă. Animalele din speciile receptive găsite moarte, ucise sau implicate în accidente vor fi trimise la laboratorul DSVSA Neamț pentru testare, fără a fi jupuite.
Totodată, vor fi organizate vânători pentru șacali și vulpi în zona de supraveghere, prin metodele admise de legislație. Administratorii fondurilor de vânătoare trebuie să prezinte un grafic al acestor acțiuni, care va fi aprobat de Centrul Local de Combatere a Bolilor.
Măsurile vizează și protejarea populației. DSP Neamț a fost notificată în legătură cu focarul, pentru continuarea anchetei epidemiologice și identificarea eventualelor persoane care au intrat în contact direct sau indirect cu animalul bolnav ori care sunt suspecte de contaminare cu virusul rabiei.
Persoanele identificate în această situație vor fi îndrumate către Centrul Antirabic Neamț pentru tratamentele preventive specifice.
Primăria Războieni trebuie să activeze unitatea locală de sprijin și să informeze populația cu privire la semnele clinice ale rabiei și obligațiile proprietarilor de animale. De asemenea, autoritatea locală trebuie să realizeze o evidență a câinilor fără stăpân din zona sa de competență și să aplice prevederile privind gestionarea acestora.
Potrivit Instituției Prefectului – Județul Neamț, măsurile pentru controlul bolii vor fi aplicate pentru minimum 30 de zile sau până când informațiile epidemiologice vor arăta că nu mai există risc de rabie în teritoriul afectat.
