La data de 15 octombrie, ora 10:40, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat de 58 de ani, angajat al unei societăți comerciale, a suferit un accident de muncă, în localitatea Războieni.
Cu ocazia deplasării la faţa locului şi a verificărilor efectuate s-a constatat faptul că în timp ce un tânăr, în vârstă de 28 de ani, având funcția de conducător motostivuitor, ar fi efectuat manevra de mers înapoi a motostivuitorului pe care îl conducea, l-ar fi acroșat cu partea din stânga spate pe bărbatul de 58 de ani, care avea funcția de maistru, acesta fiind transportat la spital.
Au fost informați lucrătorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă în vederea luării măsurilor legale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de neluarea sau nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă.
