La data de 17 decembrie, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați direct, de către un bărbat, cu privire la faptul că, două persoane necunoscute ar fi sustras dintr-un magazin de bijuterii din Piatra-Neamț, 3 inele cu diamant, în valoare de aproximativ 10.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, profitând de neatenția angajatelor, două persoane ar fi sustras 3 inele cu diamant.
La ieșirea din magazin, o angajată ar fi observat comportamentul suspect al celor două persoane, una dintre acestea fiind imobilizată de angajați, iar cealaltă fiind urmărită de un alt angajat, abandonând inelele sustrase.
Polițiștii au intervenit la fața locului, identificând persoana imobilizată de angajați,fiind vorba despre un bărbat, de 32 de ani, din Piatra-Neamț.
Totodată, în urma investigațiilor desfășurate de polițiști a fost identificată și depistată și cea de a doua persoană bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate.
Față de cele două persoane s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
