In vizor

Beat și fără permis, a făcut accident cu ATV-ul

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați, în jurul orei 12:30, prin apel la 112, de către un bărbat de 33 de ani din Poiana Largului, cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Poiana Teiului.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, tot din Poiana Largului, în timp ce conducea un ATV pe drumul comunal 152, pe un sector de drum îngustat, ar fi acroșat autoturismul condus de apelant.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, iar în cazul bărbatului de 45 de ani rezultatul a indicat o concentrație de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale evenimentului.