In vizor

Caravana mobilă pentru depistarea tuberculozei ajunge în 19 localități din Neamț

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică și Fundația „Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate”, a demarat în județul Neamț activitatea de depistare activă a tuberculozei, cu sprijinul unei caravane mobile moderne. Inițiativa face parte din proiectul „SCREENING TB – Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă”, finanțat prin Programul European de Sănătate și cofinanțat de Ministerul Sănătății.

În perioada mai–iunie 2025, caravana va ajunge în 19 localități din județ, printre care Tazlău, Roznov, Moldoveni, Ion Creangă, Oniceni, Răucești, Pipirig și Poiana Teiului. Zonele au fost selectate pe baza incidenței ridicate a tuberculozei, cu sprijinul coordonatorului județean al Programului Național de Prevenire și Control al Tuberculozei. Neamțul se află în zona roșie, cu o rată de 60,6 cazuri la suta de mii de locuitori în 2024, situându-se pe locul 7 la nivel național, peste media de 46.

Caravana mobilă este dotată cu aparatură de radiologie și teste de diagnostic rapid, fiind echipată inclusiv cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități. Serviciile sunt gratuite și au ca scop extinderea accesului echitabil și rapid la îngrijiri medicale de calitate, în special pentru grupurile vulnerabile.

Proiectul național se va desfășura până în septembrie 2028 și vizează un număr total de 75.001 persoane din zone defavorizate din toate județele țării, inclusiv București. Totodată, vor fi organizate sesiuni de formare pentru 501 specialiști din instituții publice și cabinete ale medicilor de familie din cele opt regiuni de dezvoltare ale României.

România rămâne țara cu cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană, dar prin acest program și alte inițiative naționale, autoritățile sanitare urmăresc alinierea la obiectivele Organizației Mondiale a Sănătății privind eliminarea tuberculozei ca problemă majoră de sănătate publică până în 2030.