Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane,…
Primăria și Consiliul Local Săvinești invită locuitorii comunei, dar și publicul din întreg județul Neamț, la SĂVINEȘTI FEST, sărbătoarea comunității care va…
O nouă zonă de agrement va fi finalizată în aceste zile în Piatra-Neamț: la fel ca spațiul dat în funcțiune în…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii…
Doliu la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, după moartea profesoarei Coralia Bunghez, dascăl de limba și literatura română, publicistă și…
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a transmis Ministerului Educaţiei şi Cercetării o solicitare privind includerea sănătăţii orale şi a prevenţiei afecţiunilor…
cadastru si carte funciara, e-terra
Unitatea 2 de la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă va fi închisă începând de joi dimineaţă, a anunţat directorul CNE, Romeo Urjan. El…
Inflația a scăzut în iulie 2026 cu 2,2 puncte procentuale pentru prima dată în ultimul an și a atins nivelul de 8,2%. Banca…
România discută cu Comisia Europeană posibilitatea ca, pe anumite tronsoane ale liniei feroviare Cluj-Napoca–Oradea, circulația să înceapă temporar cu locomotive diesel, nu…
Nuclearelectrica anunţă, marţi, că Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi oprită în dimineaţa zilei de 13 august….
Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, marţi dimineaţă, că lotul Zimbor-Poarta Sălajului din A3, care va fi inaugurat la ora 16.00, are ”o istorie…
Instituția Prefectului – Județul Neamț a prezentat rezultatele preliminare ale acțiunilor de control desfășurate în data de 6 august la spațiul de…
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a făcut public un nou caz de vandalism petrecut în oraș, după ce camerele de supraveghere au…
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în jurul orei 11:10, pe strada Fermelor din municipiul Piatra-Neamț….
