Trei echipaje din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț au intervenit în cursul serii de 24 mai pentru îndepărtarea a patru urși…
Electrica Furnizare atrage atenția clienților cu privire la existența unei tentative de phishing prin intermediul căreia sunt transmise e-mailuri false privind emiterea…
Prima etapă de înscriere la creșă și grădiniță a început luni, urmând să se încheie pe 18 iunie, potrivit calendarului aprobat de…
Gradul lui Sebi Ghiță din SRI care, cel mai probabil, e și mai mare chiar dacă e plecat din țară, combinat cu…
Noaptea Europeană a Muzeelor va fi marcată în județul Neamț printr-o serie de evenimente culturale organizate de Complexul Muzeal Național Neamț….
Activitatea Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț din primul trimestru al anului 2026 a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă…
Patru din zece români cred că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice,…
Autoritățile au emis mesaje RO-ALERT după ce prezența unor urși a fost semnalată în două comune din județul Neamț. Primul caz a…
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați ieri, în jurul orei 14:20, cu privire la producerea unui eveniment rutier…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a fost informat de către autoritățile din Republica Federală Germania cu privire la faptul că două persoane de…
Liviu Alexa a făcut analiza celei mai discrete şi interesante mutări de business din România ultimului deceniu. La sfârșitul lui aprilie 2026,…
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) atenţionează utilizatorii de roviniete să le cumpere doar de pe portaluri autorizate, pentru că…
Meteorologii anunţă că în jumătatea estică a ţării, de marţi până sâmbătă vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină, cantităţi însemnate de…
Mii de români se plâng pe rețelele de socializare că nu au putut intra la concertul Metallica, deși și-au cumpărat bilete de…
Incident șocant și în Piatra-Neamț. Un taximetrist, atacat din senin pe stradă, apoi mușcat și desfigurat. Agresorul, un tânăr de 19 ani,…
