In vizor

Doi bărbați prinși pescuind ilegal în perioada de prohibiție, în Neamț

La data de 27 mai 2025, în jurul orei 00:15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați de un inspector al ANCBP Neamț, cu privire la faptul că, în zona Viaductului din localitatea Poiana Largului, au fost depistate două persoane suspecte de braconaj piscicol.

La fața locului, polițiștii au identificat doi bărbați, cu vârste de 29, respectiv 44 de ani, ambii din județul Harghita, care ar fi desfășurat activități de pescuit în perioada de prohibiție, folosind unelte interzise de tip ostie.

În momentul intervenției, peștii din specia Caras care se aflau în posesia celor doi au fost eliberați în mediul lor natural.

Uneltele folosite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj piscicol.