
Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generație în urma unei investiții importante în valoare totală de 5.540.000 lei.
Potrivit unui anunț făcut de președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, suma este acoperită în proporție de 4.986.000 lei din fonduri asigurate de Ministerul Sănătății, în timp ce Consiliul Județean Neamț contribuie cu 554.000 lei.
Investiția vizează secțiile ATI, Radiologie și Chirurgie infantilă ale Spitalului Județean și constă în achiziția următoarelor echipamente:
-
un aparat de radiologie mobil,
-
un computer tomograf,
-
o instalație de radiologie digitală,
-
o masă de operație electrică hidraulică.
Daniel Harpa a subliniat că aparatura medicală utilizată în prezent este învechită, iar acest lucru afectează calitatea serviciilor medicale, prelungește durata spitalizărilor și implică costuri mari pentru reparații. În plus, pentru echipamentele mai vechi de 10 ani, piesele de schimb nu mai sunt disponibile pe piață.
„Pacienții din județul nostru merită servicii medicale de calitate. Trebuie să-i convingem să rămână acasă, nu să plece spre alte spitale, iar asta o putem face doar cu medici bine pregătiți, condiții moderne și tehnologie performantă. Știu că mai sunt multe de făcut, dar fiecare pas înseamnă mai multă încredere și mai multe vieți salvate. Vom continua, pas cu pas, să schimbăm în bine sistemul medical din Neamț. Pentru că se poate!”, a transmis Daniel Harpa.
Această investiție face parte dintr-un plan amplu de modernizare a infrastructurii medicale din județ, prioritizat de administrația județeană în colaborare cu Ministerul Sănătății.