
Trei echipaje din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț au intervenit în cursul serii de 24 mai pentru îndepărtarea a patru urși semnalați în Bicaz-Chei, Farcașa și Piatra-Neamț.
Primul apel la 112 a fost primit în jurul orei 20:20 și anunța prezența unui urs în zona tarabelor din Bicaz-Chei.
La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bicaz, care a monitorizat zona și s-a asigurat că turiștii aflați în apropiere au părăsit perimetrul în siguranță.
Un al doilea apel, primit în jurul orei 21:20, semnala prezența unui urs pe strada Pârâul Soci din comuna Farcașa.
În acest caz, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Durău a intervenit pentru gestionarea situației. Ursul a fost localizat în apropierea unei stupine și a fost alungat cu ajutorul semnalelor acustice și luminoase.
Cea de-a treia intervenție a avut loc în jurul orei 22:23, după ce prezența unui urs a fost semnalată în cartierul Sărata din municipiul Piatra-Neamț.
Jandarmii au efectuat verificări și activități de monitorizare în zonă, însă animalul nu a mai fost găsit.
Tot în cursul nopții, în jurul orei 23:00, un alt urs a fost observat în zona primelor tarabe din Bicaz-Chei, în apropierea Carierei de Piatră.
Potrivit jandarmilor, animalul încerca să pătrundă în rulotele comerciale din zonă. Ursul a fost alungat, iar proprietarul unei rulote a fost îndrumat să mute unitatea de alimentație publică pe timpul nopții.
Reprezentanții Jandarmeriei au precizat că toate intervențiile au fost desfășurate conform prevederilor OUG nr. 81/2021, pentru protejarea populației și prevenirea incidentelor.
Autoritățile avertizează că numărul sesizărilor privind apariția urșilor în apropierea zonelor locuite și turistice este în creștere și recomandă cetățenilor să respecte măsurile de prevenire și să evite orice interacțiune cu animalele sălbatice.