Cinci accidente rutiere au fost înregistrate în cursul zilei de 9 iulie pe drumurile din județul Neamț. Un pieton a fost lovit pe trecerea de pietoni, un bărbat s-a răsturnat cu tractorul în timpul serviciului, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unor coliziuni produse în Târgu-Neamț, Dumbrava Roșie și Izvoare.
Primul eveniment s-a produs în jurul orei 08:05, pe strada Mărășești din Târgu-Neamț. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 76 de ani, din Târgu-Neamț, care se deplasa cu un triciclu din direcția Târgu-Neamț spre Oglinzi, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un tânăr de 25 de ani, aflat în depășire. În urma impactului, bărbatul de 76 de ani a fost rănit și transportat la spital. Ambii conducători au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
La aproximativ două ore distanță, pe DN15, în localitatea Girov, un bărbat de 60 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, care conducea un autoturism din direcția Roman spre Piatra-Neamț, ar fi surprins și accidentat un pieton de 80 de ani, din Girov, aflat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Victima a fost transportată la spital, iar șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În jurul orei 12:30, polițiștii au fost sesizați că un tractor s-a răsturnat pe un drum de exploatare agricolă din extravilanul localității Traian. Din verificări a reieșit că un bărbat de 36 de ani, aflat în timpul serviciului, s-ar fi răsturnat cu utilajul agricol, suferind leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
La ora 13:30, pe DN15, în Dumbrava Roșie, un bărbat de 36 de ani, din Piatra-Neamț, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, care oprise la o trecere pentru pietoni, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, o femeie de 53 de ani, pasageră în autoturismul oprit, a fost rănită. Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Ultimul accident s-a produs în jurul orei 14:00, pe DJ157, în localitatea Izvoare. Un bărbat de 43 de ani, din Piatra-Neamț, care conducea o autoutilitară, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de un autoturism condus de un bărbat de 77 de ani, care oprise pentru a vira la stânga. În urma coliziunii, un pasager de 63 de ani din autoturismul lovit a fost rănit. Și în acest caz, rezultatele testărilor alcoolscopice au fost negative.
Polițiștii continuă cercetările în toate cele cinci cazuri, fiind întocmite dosare penale pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs accidentele.
