In vizor

Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș” își va deschide porțile luna aceasta

Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș” își va deschide porțile luna aceasta! Va fi una dintre surprizele plăcute ale acestei primăveri, iar publicul larg va fi invitat să admire o nouă prezentare a celebrului scriitor, pătrunzând nu neapărat într-un muzeu, ci… acasă la Calistrat Hogaș!

Dacă exteriorul poate fi deja admirat, amenajările din interior sunt și ele aproape finalizate: exponatele au fost igienizate, tratate și etalate. Aici veți putea admira o expoziție foto-documentară, o expoziție ce cuprinde un număr mare de obiecte care au aparținut familiei marelui scriitor, o bună parte dintre ele fiind achiziționate de la fiica lui, Sidonia Hogaș.

Tot aici se găsesc obiecte muzeale clasate ca tezaur în patrimoniul național mobil, cum ar fi pelerina, pălăriile, fracul sau jobenul purtate de Calistrat Hogaș, precum și vestita trusă de călătorie.

„Mi-am propus ca redeschiderea Muzeului Memorial «Calistrat Hogaș» să fie nu doar o surpriză plăcută, ci să confirme importanța acestui reper cultural din inima județului nostru, care a atras mereu turiști și vizitatori.

Exponatele unicat pe care le veți găsi aici, pornind de la obiectele vestimentare ale vremurilor trecute și până la biblioteca în care se află ediții originale ale lucrărilor sale, vor rămâne o mărturie, peste timp, a istoriei acestor locuri.” – a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș” este un monument istoric aflat în proprietatea Consiliului Județean Neamț și dat în administrarea Complexului Muzeal Național Neamț. Casa și întreaga proprietate au fost donate statului român de fiica scriitorului, Sidonia Hogaș, în anul 1967, pe când aceasta avea 85 de ani, cu scopul de a fi organizat muzeul memorial.

Doi ani mai târziu, se deschide oficial Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț. De-a lungul deceniilor, muzeul și-a câștigat o faimă națională binemeritată, în primul rând datorită prestigiului personalității pe care o reprezintă, dar și datorită autenticității și originalității colecției lăsate moștenire poporului român.

Pe de altă parte, muzeul este, potrivit specialiștilor, singura construcție din Piatra-Neamț care mai păstrează arhitectura specifică târgului moldovenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea (casa fiind reconstruită în 1880).

Imobilul a fost reabilitat în cadrul proiectului „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului Memorial «Calistrat Hogaș»”. Proiectul are o valoare totală de 3.144.499,44 lei cu TVA, din care 1.306.431,41 lei sunt asigurați din asistența financiară nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2014–2020.

În perioada imediat următoare se va finaliza amenajarea expoziției, după care obiectivul va fi redeschis publicului larg.

Exit mobile version