Eveniment

Patru bărbați au fost găsiți morți în județul Neamț

Patru bărbați au fost găsiți decedați miercuri, 15 octombrie, în diferite localități din județul Neamț, cazurile fiind investigate de polițiști sub coordonarea procurorilor.

Primul apel la 112 a fost înregistrat în jurul orei 15:10, când un bărbat de 69 de ani din Borniș a fost descoperit fără viață într-un șanț de pe marginea drumului județean 208P. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul, iar trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru necropsie.

Al doilea caz a fost raportat în localitatea Grințieș, unde un bărbat și-a găsit fratele, în vârstă de 44 de ani, decedat în propria locuință.

Tot în Grințieș, într-o zonă împădurită, un alt bărbat – în vârstă de 64 de ani, din Piatra-Neamț – a fost descoperit inconștient. În pofida manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale, acesta a fost declarat decedat.

O altă tragedie s-a produs în Rediu, unde un bărbat de 55 de ani a murit după ce a căzut de pe o schelă metalică.

În toate cele patru situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru ucidere din culpă, iar corpurile neînsuflețite au fost preluate de Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru stabilirea cauzelor exacte ale morții. Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-au produs aceste evenimente.