
Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din comuna Piatra Șoimului, județul Neamț.
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Roznov, Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Piatra Șoimului. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la podul anexei gospodărești și la acoperișul casei, cu parter și mansardă, aflată în imediata apropiere.
Până la sosirea pompierilor, trei persoane s-au autoevacuat din locuință – doi bărbați în vârstă de 70, respectiv 20 de ani, și o femeie de 67 de ani. Acestea au suferit atacuri de panică și au fost asistate medical de echipajul SMURD prezent la intervenție, dar au refuzat transportul la spital.
Echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, care a cuprins podul anexei pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați și 20 de metri pătrați din acoperișul casei.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost identificată ca fiind folosirea focului deschis în spații închise.