In vizor

Șerpi, scorpioni și tarantule la Piatra-Neamț într-o expoziție fascinantă

Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț a deschis, începând de astăzi, 15 februarie, expoziția „Reptile vii”, un eveniment unic ce oferă vizitatorilor ocazia de a vedea peste 70 de specii exotice din întreaga lume.

Expoziția este organizată în colaborare cu Reptiland SRL și va fi deschisă pentru vizitare până pe 1 aprilie.

Vizitatorii vor putea admira specii impresionante de reptile și artropode, printre care:

  • Vipera pufăitoare, Vipera de Gabon, Mamba verde, Mamba neagră, scorpioni și miriapode africane (Africa)
  • Cobra regală, Cobra cu ochelari, cobre scuipătoare (Asia)
  • Șarpele tigru (Australia)
  • Șerpi cu clopoței, Anaconda, șopârla Gila, broscuțe otrăvitoare din Amazon (America)
  • Vipere europene (Europa)

Expoziția are un caracter educativ, adresându-se în special copiilor, elevilor și studenților, oferindu-le ocazia să învețe despre aceste specii fascinante și despre importanța protejării biodiversității.

Evenimentul poate fi vizitat de marți până duminică, între orele 9:00 – 17:00. Tariful de acces este de 10 lei pentru copii și 15 lei pentru adulți.

















Exit mobile version