In vizor

Un bărbat a fost reținut pentru amenințări transmise live pe o rețea de socializare

Un bărbat de 30 de ani din Piatra-Neamț a fost reținut de polițiști după ce a transmis live, pe o rețea de socializare, amenințări și injurii la adresa unui bărbat de 52 de ani și a familiei acestuia. Pe lângă amenințări, individul ar fi comis și acte de exhibiționism, motiv pentru care este cercetat pentru amenințare și ultraj contra bunelor moravuri.

La data de 2 martie, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a reclamat că a fost amenințat de o persoană.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că, pe 28 februarie, un bărbat de 30 de ani, din Piatra-Neamț, a realizat o transmisiune live pe o rețea de socializare, în care a adresat injurii și amenințări la adresa bărbatului de 52 de ani și a membrilor familiei acestuia.

Pe lângă amenințări, suspectul a săvârșit și acte de exhibiționism, fapte ce contravin ordinii publice și bunelor moravuri.

Polițiștii au strâns suficiente probe pentru a lua măsuri legale, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și ultraj contra bunelor moravuri, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor detaliilor privind faptele comise.

 

Exit mobile version