In vizor

Un bărbat din Tazlău a fost jefuit de cel pe care îl chemase să-l ajute în gospodărie. Păgubitul și-a recuperat cei 28.000 de lei

 

La data de 27 mai 2025, la ora 06:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați prin apel SNUAU 112 de către un bărbat în vârstă de 70 de ani, din localitatea Tazlău, cu privire la faptul că i-a fost sustras din locuință un telefon mobil și suma de 28.300 de lei.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în ziua precedentă, persoana vătămată i-ar fi cerut unui bărbat de 46 de ani să îl ajute la diverse treburi gospodărești. După finalizarea activităților, cei doi ar fi consumat împreună băuturi alcoolice. Ulterior, la locuință s-ar fi prezentat și o femeie în vârstă de 49 de ani, concubina bărbatului.

În dimineața zilei de 27 mai, în jurul orei 04:00, persoana vătămată a constatat lipsa bunurilor menționate și a anunțat imediat poliția.

Polițiștii au identificat și depistat rapid persoanele bănuite de comiterea faptei. Cei doi au fost conduși la sediul unității de poliție pentru audieri, iar autoritățile au demarat procedura de obținere a unui mandat de percheziție domiciliară.

În aceeași zi, în jurul orei 17:00, a fost pus în executare mandatul emis de Judecătoria Piatra-Neamț, iar în urma percheziției a fost identificată suma de bani sustrasă și telefonul mobil. Bunurile au fost ridicate și restituite persoanei vătămate.

Față de bărbatul de 46 de ani și femeia de 49 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Exit mobile version