In vizor

Un șofer băut și fără permis a provocat un accident la Dumbrava Roșie. O femeie și fiica ei au ajuns în stare gravă la spital

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la un accident rutier petrecut pe DN 15, în comuna Dumbrava Roșie.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Dumbrava Roșie, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa în fața sa, condus de o femeie de 35 de ani, din aceeași localitate. În urma impactului, autoturismul acesteia a fost proiectat într-un stâlp de beton.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătoarei auto și a unei pasagere în vârstă de 14 ani – mamă și fiică – ambele fiind transportate de urgență la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, pompierii au acționat pentru descarcerarea femeii de 35 de ani, preluată ulterior de un echipaj SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Piatra-Neamț. Adolescenta a fost găsită în stare de inconștiență și a fost transportată cu un echipaj SMURD TIM la aceeași unitate medicală.

Conducătorul auto care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.