In vizor

Un taximetrist din Piatra-Neamț, mușcat și desfigurat de un tânăr de 19 ani. Agresorul susține că nu-și amintește nimic

Incident șocant și în Piatra-Neamț. Un taximetrist, atacat din senin pe stradă, apoi mușcat și desfigurat. Agresorul, un tânăr de 19 ani, a fost prins de polițiști și a declarat că nu-și amintește ce a făcut.

„Scenele violente s-au petrecut ieri, la 5 dimineața, pe o stradă din Piatra-Neamț. Potrivit polițiștilor, taximetristul de 69 de ani se afla în mașina lui când băiatul de 19 ani s-ar fi năpustit asupra autoturismului cu o violență ieșită din comun, lovind caroseria cu pumnii și picioarele. Nu s-a oprit aici, însă. În imaginile surprinse de un martor, se vede cum individul îl lovește pe șofer și se apleacă peste el cu o violență extremă. Victima a ajuns la spital cu mușcături adânci pe tot corpul, spun medicii. A fost internat și operat pentru a-i reconstrui partea de nas mușcată. Agresorul a fugit după atac, dar a fost prins la scurt timp de polițiști. A declarat că nu își amintește ce a făcut. Anchetatorii așteaptă acum rezultatele probelor biologice și iau în calcul ipoteza ca tânărul să fi consumat substanțe interzise. Pe numele băiatului de 19 ani a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. A fost reținut și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.”