
Încep lucrările de montare a stâlpilor pentru semafoare pe bulevardul Traian, între Spital și Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”. Traficul va fi afectat temporar, iar primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a precizat că proiectul va suferi modificări ulterior, pentru a îngusta pistele de biciclete și a reface locurile de parcare.
În cursul săptămânii viitoare, pe Bulevardul Traian se vor derula lucrările de montare a stâlpilor pentru semafoare pe carosabil, în sensul de deplasare Spital – Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”.
Aceste lucrări vor conduce la obstrucționarea parțială a vizibilității în trafic pentru o scurtă perioadă (aproximativ 30 de minute pentru fiecare instalare a stâlpilor), iar intervențiile se vor realiza la fiecare trecere pentru pietoni situată între cele două ronduri giratorii.
„În primul rând vreau să menționez că nu sunt de acord cu forma în care se implementează acest proiect. Aceasta este situația în care ne aflăm. În acest moment nu putem face niciun fel de modificare.
Vreau să-i asigur pe cetățeni că la sfârșitul perioadei de implementare a proiectului vom îngusta pistele ciclabile, astfel încât și bicicliștii să se poată deplasa în siguranță, dar să reînființăm și locurile de parcare necesare agenților economici ce își desfășoară activitatea în zona Bulevardului Traian, deoarece lățimea bulevardului permite acest lucru.” a declarat primarul Adrian Niță.
Zona lucrărilor va fi semnalizată corespunzător, iar participanții la trafic sunt rugați să respecte indicațiile pentru a preveni apariția unor incidente rutiere. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!