In vizor

Incendiu la o pensiune din Neamț

Un incendiu a izbucnit în jurul orei 13:45, în comuna Pipirig, satul Pâțâligeni, după ce pompierii au fost solicitați prin apel la 112 să intervină pentru stingerea focului produs la o anexă gospodărească din curtea unei pensiuni.

La locul evenimentului au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Pipirig, Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.

Incendiul s-a manifestat la o saună, iar pompierii voluntari au acționat pentru localizarea acestuia, reușind să limiteze propagarea flăcărilor la alte construcții din apropiere.

După lichidarea incendiului, s-a stabilit că focul ar fi izbucnit din cauza jarului căzut din sistemele de încălzire.

În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, iar intervenția promptă a echipajelor a prevenit extinderea incendiului și producerea unor pagube mai mari.

Exit mobile version