In vizor

Muzeul de Științe Naturale din Piatra-Neamț găzduiește expoziția „Reptile vii”

Începând cu 15 februarie, Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț invită publicul la o expoziție fascinantă, „Reptile vii”, ce reunește peste 70 de specii exotice, printre care șerpi veninoși, tarantule și scorpioni. Evenimentul, organizat de Complexul Muzeal Național Neamț în colaborare cu Reptiland SRL, va putea fi vizitat până pe 1 aprilie.

Începând cu 15 februarie, Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț va prezenta o expoziție unică, o călătorie educațională și științifică, ce va aduce în fața vizitatorilor peste 70 de specii de reptile vii, tarantule, scorpioni etc., reprezentative pentru aproape toate continentele, inclusiv exemplare rare.

Ce veți descoperi în cadrul expoziției?

  • șerpi (Vipera pufăitoare, Vipera de Gabon, Mamba verde, Mamba neagră), scorpioni, miriapode africane etc.(Africa);
  • Cobra regală, Cobra cu ochelari, cobre scuipătoare, etc.(Asia);
  • Șarpele tigru(Australia);
  • Șerpi cu clopoței, Anaconda, sopârla Gila, broscuțe otrăvitoare din Amazon etc. (America);
  • Vipere (Europa).

Expoziția, organizată în colaborare cu Reptiland SRL, se adresează în special copiilor, elevilor, studenților și are ca scop principal educația științifică și familiarizarea publicului vizitator cu fauna exotică de pe alte continente, și va putea fi vizitată în perioada 15 februarie – 1 aprilie.

  • Program vizitare:
  • Tarif:
    • Copii – 10 lei
    • Adulți – 15 lei
Responsabili expoziție: muzeograf Ionela Boboc, muzeograf Oana Maria Balan.




















Exit mobile version