
Județul Neamț a arătat la Târgul de Turism al României ce are mai valoros, standul fiind unul dintre cele mai apreciate în cadrul evenimentului desfășurat la finalul săptămânii trecute, la ROMEXPO, a afirmat președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa.
Prezența la acest târg a reflectat strategia de a poziționa Ținutul Neamțului drept o destinație turistică competitivă, autentică și sustenabilă, atât pe piața internă, cât și pe cea internațională.
‘Am încheiat Târgul de Turism al României cu bucuria că Neamțul a fost prezent exact așa cum este: autentic, cald și plin de oameni care pun suflet în ceea ce fac. Timp de patru zile, standul nostru a fost un loc al întâlnirilor frumoase, al gusturilor care ne reprezintă și al tradițiilor duse mai departe cu mândrie. Am arătat că Neamțul nu înseamnă doar destinații, ci experiențe, ospitalitate și caracter’, a declarat Daniel-Vasilică Harpa.
Standul județului Neamț a oferit vizitatorilor o experiență complexă, construită în jurul patrimoniului natural, cultural și gastronomic al zonei.
Oferta a cuprins turism cultural și istoric, turism de agrement, activ și montan, evenimente culturale de anvergură, rute de pelerinaj și experiențe gastronomice locale.
Festivalurile de muzică și teatru, manifestările culturale organizate prin instituțiile subordonate CJ Neamț, precum și activitățile de recreere în aer liber au fost promovate prin materiale video și prezentări interactive.
Un punct de atracție al standului l-au reprezentat atelierele de meșteșuguri tradiționale, în cadrul cărora meșteri populari din Ținutul Neamțului au demonstrat tehnici autentice de modelaj în lut și prelucrare a lemnului, oferind vizitatorilor posibilitatea de a participa activ.
Componenta istorică a fost completată de reconstituiri medievale, expoziții de arme, ateliere de monetărie și prezența personajelor din epoca lui Ștefan cel Mare, realizate cu sprijinul ‘Străjerilor Cetății Neamțu’.
Gastronomia locală a avut un rol central, prin prezentări și degustări de produse tradiționale realizate împreună cu producători locali membri ai Asociației Cluster ‘Produs în Neamț’, precum și cu unități HoReCa, hanuri și păstrăvării din județ.
Atmosfera autentică a fost completată de momente artistice susținute de Ansamblul Folcloric ‘Floricică de la munte’ al Centrului pentru Cultură și Arte ‘Carmen Saeculare’ Neamț, care a adus în prim-plan tradițiile și identitatea culturală a județului.
Participarea la eveniment a fost realizată în baza unui acord de asociere între CJ Neamț, ca organizator principal, și municipiul Roman, orașele Târgu-Neamț și Bicaz și Organizația de Management al Destinației Turistice Piatra-Neamț.
Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism a clasat Ținutul Neamțului pe locul patru la nivel național în topul destinațiilor recomandate pentru acest an.