
DISPOZIŢIE
Privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ în şedinţă extraordinară
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice”;
În temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (3) lit. b), alin. (5) lit. a²), art. 135 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
DISPUN:
Art. 1 – Se convoacă în ședinţă extraordinară Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamţ, pentru data de 18.03.2025 – ora 12:00, desfășurată în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Piatra-Neamţ, din str. Ştefan cel Mare nr. 6 – 8. Consilierii locali pot participa la ședință și prin utilizarea mijloacelor electronice, conform prevederilor art. 137 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 – Proiectele de hotărâre sunt cuprinse în proiectul ordinii de zi, anexă la prezenta.
Art. 3 – Consilierii locali pot formula și depune amendamente la proiectele de hotărâre până la data ședinței Consiliului Local.
Art. 4 – Materialele înscrise pe ordinea de zi vor fi transmise în format electronic pe adresa de e-mail a consilierilor locali.
Art. 5 – Secretarul General al Municipiului Piatra-Neamţ va asigura aducerea la cunoştinţă publică a prezentei.
PRIMAR,
Vasile- Adrian NIȚĂ
CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul General al Municipiului,
Oana-Roxana CATZAITI
Nr. _506_
Din 14.03.2025
SAPL/Ds.II/MH/4 ex/14.03.2025
Anexă la Dispoziția Primarului nr. 506 din 14.03.2025
Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare a
Consiliului Local din data de 18.03.2025
- PROIECTE DE HOTĂRÂRE:
- HOTĂRÂRE privind demararea etapei de negociere pentru perfectarea contractului de vânzare al imobilului monument istoric ”Jandarmeria, azi centru militar” (Casa Armatei);
– iniţiator – Primar Vasile- Adrian NIȚĂ - HOTĂRÂRE privind aprobarea solicitării de trecere a bunului imobil teren, situat în Piatra-Neamț, islaz Lunca Văleni, în suprafață de 20 ha, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor – Penitenciarul Iași, în domeniul public al municipiului Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ, în vederea realizării unor investiții de interes public local;
– iniţiator – Primar Vasile- Adrian NIȚĂ - HOTĂRÂRE privind încheierea unui parteneriat cu Rotary Club Piatra-Neamț 2005 pentru organizarea în comun la Piatra-Neamț a unui eveniment în cadrul Turneului Național de Educație Istorică 2025;
– iniţiator – Primar Vasile- Adrian NIȚĂ - HOTĂRÂRE privind încheierea unui parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Liceul de Arte ”Victor Brauner” și Fundația ”Calistrat Hogaș – 1911” pentru organizarea în comun a evenimentului artistic ”Sinergii”;
– iniţiator – Primar Vasile- Adrian NIȚĂ - HOTĂRÂRE privind încheierea unui parteneriat cu Asociația Culturală ”Festivalul Internațional de Percuție” Piatra-Neamț pentru organizarea unui concert la Piatra-Neamț în cadrul ”Turneului Ansamblurilor de Percuție”;
– iniţiator – Primar Vasile- Adrian NIȚĂ - HOTĂRÂRE privind încheierea unui parteneriat cu Asociația Alpină Nemțeană pentru susținerea unei expediții în Munții Himalaya – Annapurna;
– iniţiator – Primar Vasile- Adrian NIȚĂ - HOTĂRÂRE privind încheierea unui parteneriat pentru susținerea organizării evenimentului Sesiunea Județeană de formare a elevilor reprezentanți, carea va avea loc în perioada 29 – 30 martie 2025 la Piatra-Neamț;
– iniţiator – Primar Vasile- Adrian NIȚĂ
- Informări – Întrebări – Interpelări adresate executivului
Secretarul General al Municipiului,
Oana-Roxana CATZAITI