
Un incendiu a izbucnit la un autocar aflat în mers pe DN 15, în comuna Poiana Teiului. În momentul producerii incidentului, în autocar se aflau 43 de persoane, toate de naționalitate sârbă.
Pasagerii s-au autoevacuat în siguranță până la sosirea echipajelor de intervenție. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
La fața locului au fost trimise forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului și un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Incendiul s-a manifestat la nivelul compartimentului motor al autocarului și a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Potrivit ISU Neamț, cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric.