In vizor

Un bărbat care s-a îmbătat, a căzut în șanț și s-a lovit la cap. Două persoane au trecut pe lângă el fără să îi ofere ajutor

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că un bărbat este căzut într-un șanț, în stare de inconștiență.

Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 52 de ani, care se afla într-o stare avansată de ebrietate. Se pare că, în timp ce se deplasa spre casă, acesta s-a dezechilibrat, a căzut în șanț și s-a lovit la cap.

„După aceasta bărbatul a rămas la sol timp de aproximativ 3 ore, interval în care un tânăr, în vârstă de 24 de ani și un minor în vârstă de 12 ani, ar fi trecut pe lângă acesta și nu au sesizat de îndată organele de specialitate, deși bărbatul ar fi fost vizibil aflat în dificultate, respectiv inconștient.” – a transmis Poliția Neamț

Un echipaj medical a intervenit și i-a acordat primul ajutor victimei, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.

 

Exit mobile version