
Prin apel la 112 a fost sesizat faptul că se simte miros de fum într-un bloc de locuințe de pe strada Progresului, în municipiul Piatra-Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din partea Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț, alături de echipaje SAJ și IPJ.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că fumul provenea dintr-un apartament situat la etajul al doilea. Cu ajutorul echipamentelor de descarcerare din dotarea autospecialei, salvatorii au forțat accesul în apartament, care era complet inundat cu fum provenit de la o oală cu mâncare lăsată nesupravegheată pe aragazul în funcțiune.
În interior a fost identificat un bărbat în vârstă de 72 de ani, căzut la podea și intoxicat cu fum. Acesta a fost evacuat de pompieri și predat echipajului de la SAJ, care l-a transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat, de asemenea, pentru evacuarea fumului din apartament și de pe casa scării. Din fericire, nu a fost necesară evacuarea celorlalți locatari ai blocului.